PUCCAdiana ←
Editorial

Cum se machiază pentru o campanie de bijuterii

Editorial · de PUCCA diana · 4 min citirePublicat

Detaliu de brățări OPAL pe braț, machiaj curat care lasă bijuteriile în față, campanie foto Pucca Diana

Pentru OPAL, brand românesc de bijuterii din argint, cu magazine în Bacău, Iași și Suceava, am fost contactată de brand. Cred că m-au ales pentru că am experiență cu ședințe foto și cu evenimente importante și pentru că știu să mă adaptez la multe tipuri de machiaj.

Mi-a plăcut foarte mult brandul lor și produsele pe care le au. Mi se pare că au o imagine actuală și mi s-a părut interesant să colaborăm. Am avut împreună mai multe ședințe foto, pentru colecțiile lor.

Ideea a fost să lăsăm bijuteriile să vorbească

Sunt multe ședințe foto în care tu, ca make-up artist, nu mai ai rolul de a-ți scoate munca în evidență. Munca ta trebuie să scoată produsul în evidență.

Niciodată nu am vrut ca machiajul să concureze cu bijuteriile. Nu cred că ăsta e scopul.

De aceea machiajul trebuie să fie curat, foarte natural, să nu se vadă pe ten, dar să îl înfrumusețeze. Am ales culori și texturi care să scoată produsul în față și să pară că totul a fost gândit împreună, cu ținutele și cu bijuteriile în sine.

Buze roșii, dar efect de no makeup makeup

Mi-a plăcut foarte mult că tema a fost, de cele mai multe ori, un machiaj foarte natural. Am avut și machiaje în care am pus buze roșii, dar efectul a rămas de fiecare dată no makeup makeup. Tenul glowy, natural și sănătos.

Aș putea spune că e genul meu de machiaj.

Când am văzut pozele

Îmi amintesc prima dată când am văzut fotografiile, dar și de fiecare dată apoi. Mereu am rămas impresionată.

Mi-a plăcut foarte mult cum tot conceptul a prins viață, cum parcă toată lumea a înțeles exact ce are de făcut, iar rezultatul final a fost unul minunat. Consider că și-au atins scopul prin felul în care au colaborat cu noi. Bijuteriile mi-au plăcut de fiecare dată, iar modelele au fost minunate, foarte ușor de lucrat cu ele, și s-au potrivit fiecărei colecții.

De ce lucrez și la proiecte de genul ăsta

Înainte de toate sunt artist. Am pictat de mică și mereu mi-au plăcut culorile și texturile.

Proiectele astea mă ajută să îmi hrănesc partea creativă. Pe cât de mult îmi place machiajul pe cliente, de nuntă, de petrecere, de eveniment sau de bal, pe atât de mult îmi plac și ele. Unele pun presiune pe tine cu timpul, altele pentru că e multă agitație în jur, altele pentru că trebuie să faci un look total neconvențional. De asta îmi plac.

Îmi place să experimentez și să mă joc când e vorba de machiaj, iar cu cât experimentezi mai mult și îndrăznești să faci lucruri diferite, cu atât e mai bună și munca pe cliente.

Din partea asta iau tehnici pe care le folosesc apoi în salon. Când am o clientă care nu se machiază niciodată și vrea ceva extrem de natural, îmi sunt de folos tehnicile pe care le-am învățat la shootinguri.

Dacă ai o ședință foto pentru produsul sau pentru brandul tău, citește despre machiaj pentru ședință foto.

Surse

Scrie-mi pe WhatsApp

Întrebări frecvente

Faci machiaj pentru campanii de produs sau de brand?

Da. Am lucrat cu brandul de bijuterii OPAL la mai multe ședințe foto pentru colecțiile lor. La un shooting de produs machiajul nu trebuie să concureze cu produsul, ci să îl scoată în evidență, deci merge pe curat și foarte natural, cu culori și texturi alese ca totul să pară gândit împreună cu ținutele.

Cum arată machiajul la o ședință foto de bijuterii?

Curat și foarte natural, cât să nu se vadă pe ten, dar să îl înfrumusețeze. Bijuteria trebuie să rămână elementul principal. Chiar și atunci când am lucrat cu buze roșii, restul feței a rămas în efect no makeup makeup, cu tenul glowy și sănătos.

Colaborezi cu branduri, fotografi și agenții?

Da. Lucrez la ședințe foto de produs, de lookbook și de campanie, singură sau ca parte dintr-o echipă cu fotograf, stilist și hairstylist. Sunt obișnuită cu programe strânse și cu proiecte în care machiajul trebuie să servească un concept, nu să iasă în față.

Ce înseamnă no makeup makeup?

Un machiaj care se vede cât să lumineze și să uniformizeze, dar nu cât să pară machiaj. Se construiește în straturi subțiri, doar unde e nevoie, cu texturi cremoase care lasă pielea să arate a piele. E cerut și la ședințe foto, și de cliente care nu poartă în mod normal machiaj.

Scrie-mi pe WhatsApp →

Ți-a plăcut ce ai citit?

Alege un semn. E anonim, dintr-un click, și mă ajută să știu ce să scriu mai departe.

Mulțumesc.

Ai o întrebare?

Scrie-mi și îți răspund pe WhatsApp. Întrebarea nu apare pe site.

Numărul îl folosesc doar ca să-ți răspund. Nu ajunge în nicio listă de marketing și nu apare public. Detalii în politica de confidențialitate.